...

“Objects, Materials and Paintings” – Marie Fe Boyero

Marie Fe Boyero este o artista care s-a nascut in Spania, insa intre timp a trait putin si la Paris, si in Brazilia, in Egipt si Olanda. Acum s-a stabilit in Romania, iar expozitia de la Galeria Basil a fost prima expozitie personala la Bucuresti. Tot in Romania, Marie Fe Boyero a expus in cadrul proiectului Poduri europene, vernisat la Muzeul Bruckenthal din Sibiu.
In expozitia care a avut loc la Galeria Basil in luna februarie a anului 2008, Objects, Materials and Paintings, au fost prezente si lucrari de pictura si cateva sculpturi. Abordarea foarte moderna, materialitatea, impactul vizual contureaza stilul „altfel” al artistei, pe care il vei recunoaste chiar si dupa ce vezi o lucrare.
Specializarea de decorator, pe langa cea de artist plastic (ambele capatate la Ecole Boulle, in Paris) se reflecta foarte bine in lucrari pentru ca ele par create ca sa dea noi expresivitati unui spatiu, sa-l decoreze fara a-l incarca, sa-l faca parca mai prezent prin ceea ce e acesta constituit - materialele, imbinarea lor. In spatiul foarte frumos al Galeriei Basil, pe peretii din caramida si alaturi de godinul incalzit, nu am perceput de la inceput lucrarile ca fiind expozitia, ci decoratia spatiului, felul in care a fost el gandit de la bun inceput. Dupa un mai lamurit, "aha, deci asta chiar e expozitia", lucrurile au reintrat in firescul lor.
O lucrare de mari dimensiuni costa in jur de 2.000 euro, in timp ce o lucrare mica, decorativa in jur de 600 euro. Cu intentii de achizitie sau nu, o vizita la Basil merita, pentru ca galeria este sic-boem decorata, iar vizavi de spatiul expozitiilor si al cursurilor (aici se tin cursuri de pictura pentru adulti si, in curand, un curs de pictura si antichizare a mobilierului) se afla un magazin cu toate cele trebuincioase pentru a picta in galerie sau acasa.
www.metropotam.ro